Frânturi…

” Ce frumoasa erai ultima data cand te-am vazut, stii? “

Cuvintele astea au curs catre mine azi, in zorii zilei. Si mi-au transformat intreaga zi. Cuvintele astea sufocate de un continut atat de plin. De-un drum incredibil. De la gand, la fapta. Cuvintele astea ce-au trecut prin suflet, prin minte si-au alunecat lent spre degete, dorindu-se exprimate. Lasand in urma timp, distanta. Trecand peste tot ce desparte doua lumi. Unind, printr-un fir invizibil, pe cat de subtire, pe-atat de plin de forta, doua suflete.

M-au rascolit si-au provocat in mine o furtuna de traire. De aducere aminte. De dor nebun. De neputinta, furie si impotrivire. De razvratire. De ne-resemnare. Lacrimi amare curgeau pe obrajii tristi si parca n-as fi vrut decat sa nu trebuiasca sa fac, astazi, fata vietii.

Dar nu s-a putut. A trebuit sa-mi sterg lacrimile, sa-mi infasor sufletul intr-o mantie de aparare si sa ies afara, in lume, sa merg, sa vorbesc, sa zambesc si… sa traiesc. Sa traiesc asa cum o fac mereu, tot asteptand. Asteptand franturile alea de viata ce ma scot din starea mea de vesnica molcoma amortire. Franturile de viata pe care le traiesc cu sufletul vibrand de emotie, cu trupul tremurand de dor, cu inima strangandu-mi-se de durerea iminentei reveniri la realitate. Realitatea in care visul meu nu are loc. Nu-si are timpul si spatiul necesar implinirii. Visul meu care e mereu in contra timp. Cel care e trait de parca ar fi, mereu, ultima clipa a vietii. Asa, ca un flamand ce nu-si poate ostoi foamea. Un flamand care, oricat ar manca, n-are cum sa se sature.

Si tocmai azi, azi, cand se implinesc doi ani de cand am pasit pe un drum ce nu-l credeam posibil. Acela al unui zbor nebun.

Si… de fapt, atunci, cand m-ai vazut ultima oara, eram frumoasa pentru ca tu m-ai privit. Pentru ca tu m-ai lasat sa-mi asez obrazul in palma ta, pentru ca tu m-ai lasat sa-mi umplu sufletul cu prezenta ta. Pentru ca-mi lucea in priviri soarele ce-mi incalzea sufletul. Pentru ca aveam in gesturi tandretea infinita a dorurilor prea mult tinute in frau. Pentru ca toata dragostea mea alerga navalnic catre tine. Cu atata forta. Cu atat dor. Tu… tu m-ai vazut frumoasa pentru ca te-ai uitat la mine. Cu sufletul.